Piure de mere

Piureul de mere pare un lucru simplu, dar e de fapt un exercițiu de răbdare cu focul mic. Merele fierb, pereții celulelor lor cedează, pectina se eliberează și toată masa se leagă singură, fără să pui niciun praf de îngroșat. De aceea piureul bun nu curge ca apa și nu stă țeapăn ca un gem — are o curgere domoală, grea.

Alege merele după miros, nu după mărime. Dacă miros dulce și intens chiar prin coajă, sunt coapte cum trebuie. Dacă sunt tari și fără miros, le-ai cules prea devreme pentru oala ta.

Unii spun că piureul de mere e doar pentru copii sau pentru desert. Nu-i așa! Pe vremuri era garnitură obișnuită la carne, mai ales la carne grasă de porc sau de rață — aciditatea merelor taie grăsimea și ușurează gustul. Din această credință greșită vine și greșeala din bucătărie: oamenii îndulcesc piureul excesiv, ca pe un desert, și-i omoară rostul de garnitură — acreala care echilibrează o friptură grasă dispare sub zahăr, și rămâne doar o dulceață plată, fără treabă la masă.