Carne de iepure

Carnea de iepure provine dintr-un animal cu musculatură fină, care se pretează la preparate tradiționale precum tocănița cu smântână sau cu vin, friptura la cuptor și pateurile. La cumpărare, se recomandă să se observe culoarea cărnii, care trebuie să fie uniformă, și suprafața, care trebuie să fie fermă la atingere, fără pete sau zone umede în exces. Mirosul cărnii proaspete este discret și neutru; orice urmă de miros puternic sau neplăcut indică faptul că produsul nu mai este corespunzător pentru consum.

Carnea de iepure se păstrează la frigider, bine ambalată, și se gătește cât mai curând după cumpărare; pentru o perioadă mai lungă, se recomandă congelarea. Din cauza conținutului redus de grăsime, 5,55 grame la 100 de grame, această carne se usucă ușor dacă este expusă la temperaturi ridicate pe durate lungi. Carnea este gata atunci când miezul bucății nu mai este translucid, iar sucul care se scurge la apăsare este limpede; o gătire prelungită peste acest punct face fibrele să se desprindă în fire uscate. Atunci când se pregătește un sos sau o zeamă din carne de iepure, lichidul trebuie lăsat să fiarbă lin, abia tremurând, pentru a rămâne limpede.

O concepție greșită frecventă este aceea că toate bucățile de iepure se gătesc în același fel și în același timp. În realitate, pulpele, mai bogate în țesut conjunctiv, necesită o gătire mai îndelungată decât șaua sau spinarea, care sunt mai fragede și se prepară rapid.