Foto AIGăluște de cartofi cu pui și chorizo
O rețetă rapidă de cuptor cu pui, chorizo, roșii și găluște de cartofi, gratinată cu mozzarella și parmezan.
Etichetele sunt determinate automat pe baza ingredientelor și pot fi greșite. Verifică ambalajul dacă este important pentru tine.
Ingrediente
- 70 g Chorizo feliat
- 1 buc Ceapă tăiată fin
- 400 g Pui tăiat cuburi
- 3 căţel Usturoi zdrobit
- 50 g Roșii uscate la soare tăiate fin
- 1 legătură Busuioc proaspăt
- 1 linguriță Semințe de fenicul
- 300 g Dovlecel ras grosier
- 2 buc Țelină apio rasă grosier
- 400 ml Supă de bază
- 400 g Roșii tocate la conservă
- 500 g Gnocchi
- 125 g Mozzarella proaspătă
- 50 g Parmezan ras proaspăt
- 1 lingură Ulei de măsline
- Sare
- Piper Negru proaspăt măcinat
- 25 g Parmezan ras proaspăt
- 1 legătură Busuioc proaspăt
Pași
Călește chorizo și ceapa într-o tigaie cu ulei, la foc mediu, până ceapa se înmoaie.
Adaugă cuburile de pui, crește focul și prăjește rapid carnea, amestecând.
Adaugă usturoiul, roșiile uscate, busuiocul, semințele de fenicul, dovlecelul, țelina, supa de bază, roșiile tocate și adu la fierbere.
Adaugă gnocchi și amestecă ușor. Asezonează cu sare și piper după gust.
Transferă preparatul într-o formă termorezistentă unsă, taie mozzarella în bucăți mai mici și distribuie-o pe deasupra împreună cu parmezanul.
Coace în cuptorul preîncălzit la 180°C (ventilat) timp de aproximativ 20 de minute, până ce brânza se topește și se rumenește.
20 minServește cu parmezan ras proaspăt și busuioc presărat.
E o mâncare de cămară golită cu folos: gnocchi copți cu tocăniță de pui și chorizo, sub capac de brânză. Nu-i italiană, nu-i românească, e genul ăla de felie care apare când pui laolaltă ce ai: ceva carne, ceva afumat, legume care se înmoaie repede și o masă de cartof fiert care se îngroașă singură în sos. Reușita stă aici: gnocchi nu se fierb separat, se termină direct în sosul care clocotește, și tocmai asta e ideea — amidonul lor leagă zeama, n-ai nevoie de altă legătură.
De aceea pasul critic nu e un timp, e o privire: când torni gnocchi peste sosul care fierbe, amesteci o dată, ușor, și-i laşi. Dacă frămânţi tare şi des, se rup şi se transformă în piure — şi-ai pierdut bucata, ai câştigat terci. Semnul bun: gnocchi plutesc, se umflă puţin şi sosul din jur se leagă, nu mai e apos.
A doua cheie e cuptorul de la final: nu gătești acolo mâncarea, doar topești și rumenești un strat de brânză deasupra unui preparat deja gata. Dacă bagi la cuptor o tocăniță crudă sperând s-o termine acolo, rişti pui crud sub brânză arsă — de-aia carnea şi legumele se gătesc complet în tigaie, înainte.
E o reţetă de o oală şi-o tavă, nu de tradiţie veche — e economia zilei de azi: ingrediente din supermarket, timp puţin, gust mult din afumătura chorizo-ului.
Chorizo-ul e aici motorul de gust, nu doar o carne în plus: grăsimea lui roşie, picantă, se topeşte în tigaie şi colorează tot uleiul — pe-asta căleşti ceapa, nu pe ulei gol. Unii spun că poţi sări peste el şi pune doar mai mult pui. Nu, pentru că pierzi tocmai afumătura şi usturoiul-paprika din el, care dau culoarea roşiatică sosului; dacă nu găseşti chorizo, iei o cârnăciorică afumată şi picantă, cu boia, cât să recreezi acelaşi ulei colorat la călit.
Puiul se taie cuburi mici şi egale, nu pentru frumuseţe, ci ca să se facă repede şi uniform la foc iute — aici focul se ridică faţă de pasul cu ceapa, semnul e că marginile cuburilor se albesc şi se rumenesc pe muchii în câteva minute, nu stau să scoată zeamă şi să fiarbă. Dacă laşi focul mic, puiul fierbe în loc să se rumenească şi pierzi exact gustul ăla de crustă pe care-l vrei înainte să vină lichidul.
Roşiile uscate la soare şi seminţele de fenicul sunt condimentul de fond, concentrat — un pic de dulce-acrişor şi o notă de anason discretă, care taie din grăsimea chorizo-ului. Dacă nu ai roşii uscate, pui un vârf de pastă de roşii cu puţin zahăr; fenicul, dacă nu-ţi place sau nu-l ai, îl laşi deoparte, nu strică echilibrul, doar îl simplifică.
Dovlecelul şi ţelina apio rase grosier nu sunt legume de decor, sunt reglatorul de textură: rase, se topesc aproape complet în sos în câteva minute de fiert, dau volum şi dulceaţă fără să domine. Dacă le tai cuburi mari, rămân crocante şi parcă separate de restul — rasul grosier e ceea ce le face să dispară în sos şi să-l îngroaşe discret.
Supa de bază şi roşiile tocate din conservă formează lichidul în care gnocchi se gătesc — ele dau sarea de fond şi aciditatea, aşa că sarea adăugată separat o pui la urmă, după ce guşti, pentru că şi chorizo, şi supa de bază sunt deja sărate. Dacă supa ta e nesărată sau e doar apă cu cub, gustă înainte de gnocchi, nu la final, ca să nu ajungi să îndulceşti greşit cu mai multă roşie tocată doar ca să corectezi o sare prost pusă.
Mozzarella şi parmezanul de deasupra au roluri diferite: mozzarella topeşte şi întinde, parmezanul rumeneşte şi dă crustă sărată — de-aia pui amândouă, nu doar una. Într-o plită de apartament obişnuită, cuptorul poate avea puncte fierbinţi inegale; dacă vezi că brânza se rumeneşte pe-o margine şi rămâne palidă pe alta, întorci tava la jumătatea timpului, nu te baţi cu termostatul.
Răbdarea aici stă în două locuri mici: să laşi chorizo şi ceapa să se înmoaie bine înainte să arunci puiul, şi să nu te grăbeşti să amesteci gnocchi des în sos. Nu-i o reţetă lungă, dar cele câteva minute de aşteptare la fiecare pas sunt cele care fac diferenţa dintre o tavă legată şi una apoasă sau terciuită.