Foto AISemifreddo cu iaurt, desert răcoros fără gelatină
Un desert proaspăt, fără gelatină, cu iaurt, frișcă și fructe, pregătit rapid și lăsat la congelator.
Etichetele sunt determinate automat pe baza ingredientelor și pot fi greșite. Verifică ambalajul dacă este important pentru tine.
Ingrediente
- 500 g Iaurt alb degresat
- 200 ml Smântână lichidă
- 20 g Zahăr pudră
- 180 g Lapte condensat
- 300 g Căpșuni
- 1 legătură Afine
- 1 buc Kiwi
- 1 legătură Mentă câteva frunze
Pași
Într-un bol, amestecați laptele condensat cu iaurtul, folosind o spatulă, până obțineți o compoziție omogenă.
Separat, bateți smântâna lichidă împreună cu zahărul pudră cu mixerul până obțineți o spumă pufoasă, apoi încorporați-o ușor în compoziția cu iaurt.
Transferați crema într-o formă pentru congelare, acoperiți și puneți la congelator timp de 45 de minute.
45 minSpălați și uscați căpșunile și afinele, tăiați cuburi din căpșuni și kiwi.
Scoateți crema din congelator și vărsați jumătate într-o formă de chec tapetată cu folie alimentară.
Distribuiți fructele tăiate pe suprafața cremei.
Acoperiți fructele cu restul de cremă, nivelați și acoperiți cu folie.
Puneți la congelator pentru cel puțin 4 ore.
240 minÎnainte de servire, scoateți semifreddo-ul din formă, lăsați-l câteva minute la temperatura camerei, decorați cu mentă și fructe.
Semifreddo înseamnă „pe jumătate rece" - nu e nici înghețată de bătut în mașină, nici cremă simplă de frigider, e ceva la mijloc, care se taie felii ca un chec și se topește pe limbă, nu scrâșnește în dinți ca gheața. Reușita stă într-un singur lucru: aerul băgat în cremă înainte de congelare. Cu cât bați mai bine smântâna, cu atât mai multe bule mici de aer rămân prinse în compoziție, iar bulele astea opresc apa din iaurt să formeze cristale mari de gheață. Fără aer, obții un bloc tare și aspru. Cu aer, obții ceva care se lasă tăiat cu cuțitul cald și se mănâncă cu lingura.
Unii cred că fără gelatină nu poți face un desert înghețat care să-și țină forma. Nu, pentru că structura nu vine din gelatină, vine din grăsime și aer bătute împreună - exact mecanismul din care iese și înghețata clasică, doar că aici nu mai trece prin turbina de bătut continuu, ci stă liniștită la congelator. Grăsimea din smântână și din lapte condensat se solidifică parțial la frig, aerul rămâne prins în ea, și rezultă o textură cremoasă, nu un ciob de gheață.
Fructele din mijloc nu sunt doar pentru frumusețe. Ele taie monotonia dulce-grasă cu aciditate și cu puțină textură proaspătă, și dau desertului un strat vizual când tai felia - lucru care contează la un desert care altfel ar fi un bloc alb uniform.
Iaurtul alb degresat e coloana vertebrală - dă aciditatea care ține desertul de la a fi doar dulce-gras, și fiind degresat, nu adaugă grăsime în plus peste ce vine deja din smântână și lapte condensat. Dacă pui iaurt gras, nu se strică nimic, dar crema iese și mai bogată, aproape prea plină la gust; dacă nu ai iaurt, poți încerca cu smântână fermentată subțiată puțin, dar pierzi din acreala caracteristică.
Smântâna lichidă bătută cu zahăr pudră e motorul aerării despre care vorbeam. Zahărul pudră, nu cristalizat, pentru că se dizolvă instant în smântâna rece și nu lasă granule nedizolvate care ar sparge spuma. Smântâna trebuie să fie rece din frigider, nu la temperatura camerei - grăsimea rece bate mai ușor în spumă stabilă, la cald se transformă direct în unt. Bateți până se formează vârfuri moi, nu tari ca pentru decor de tort - o spumă prea bătută devine grunjoasă când o amesteci cu iaurtul și pierde din pufozitate.
Laptele condensat e aici în loc de zahăr simplu și de parte din grăsime - dă dulceață, dă cremozitate și, pentru că e deja o emulsie stabilă de lapte și zahăr, ajută crema să nu se separe la congelare. Dacă n-ai lapte condensat, poți încerca cu zahăr pudră plus puțin lapte praf, dar textura finală va fi mai puțin catifelată, pentru că nu mai ai aceeași legătură de proteine și zahăr topit.
Fructele - căpșuni, afine, kiwi - le alegeți după ce aveți la îndemână în sezon, criteriul e aciditate și culoare care contrastează cu albul cremei, nu neapărat exact aceste trei. Tăiate cuburi mici, pentru ca la felie să dea mușcături repartizate uniform, nu bucăți mari care cad din cremă când tai.
Cele două treceri la congelator nu sunt întâmplătoare. Primele 45 de minute întăresc puțin crema cât să poată fi turnată în formă fără să se scurgă toată sub fructe - dacă ai turna-o lichidă direct, fructele ar cădea la fund în loc să rămână în mijloc. Cele minim 4 ore de la final sunt limita de jos, nu rețeta exactă - un congelator de apartament, mai ales unul mai vechi sau mai plin, poate avea nevoie de mai mult. Semnul adevărat: semifreddo-ul trebuie să fie ferm la atingere prin folie, nu moale, dar la scos din formă și lăsat câteva minute la aer, cuțitul intră în el fără să se opună și fără să-l zdrobească. Dacă tai direct din congelator, crema crapă în loc să se taie frumos - de-aia stă puțin la aer înainte de servire, nu de florit.
Răbdarea aici e literalmente ingredientul principal - nu există scurtătură pentru cele patru ore de congelare, oricât ai grăbi restul.