Foto AICod în pachețele cu verdeață
Cod copt în pachețele de hârtie cu fenicul, morcov și sparanghel, cu unt aromat de lămâie și verdeață.
Etichetele sunt determinate automat pe baza ingredientelor și pot fi greșite. Verifică ambalajul dacă este important pentru tine.
Ingrediente
Pași
Spălați cartofii și puneți-i într-o oală cu apă ușor sărată. Aduceți la fiert și fierbeți 15 minute.
Scurgeți apa și lăsați cartofii să stea în oală, acoperiți cu capac.
Pregătiți untul aromat: amestecați untul cu coaja de lămâie, mărarul, pătrunjelul, sarea și piperul.
Împărțiți codul în porții, în funcție de numărul de persoane.
Pe fiecare bucată de hârtie de copt așezați mai întâi feniculul, apoi o bucată de cod, și distribuiți jumătate din untul aromat.
Puneți pe fiecare pachețel de pește morcovul și sparanghelul, înfășurați hârtia de copt în jurul peștelui și stropiți cu 1-2 linguri de vin alb.
Legați fiecare pachețel de pește cu sfoară de bucătărie.
Coaceți într-o tavă termorezistentă în cuptorul preîncălzit la 175 de grade cu convecție, timp de aproximativ 12-14 minute.
Lăsați să stea 5 minute înainte de servire.
Amestecați cartofii cu untul aromat topit și serviți cu pătrunjel, sare și piper suplimentar.
Codul copt la pachet — en papillote, dar n-am să-i spun așa, că nu-i spun nici "steak" la friptură — e, de fapt, un pește fiert în aburul lui propriu. Hârtia se umflă, se închide etanș, și înăuntru se face o baie de vapori din sucul peștelui, din vinul alb și din untul care se topește. De-aia nu-l numești "copt" cu gândul la o bucată de carne rumenită — aici nu vrei rumenire deloc, vrei un mediu umed care gătește blând și rapid.
Reușita stă în două lucruri: grosimea legumelor și cât de bine închizi pachetul. Feniculul tăiat foarte subțire și sparanghelul subțiat pe lungime se gătesc în același timp cu peștele, fără să rămână crude sub el. Dacă tai legumele gros, codul e gata și ele încă scârțâie între dinți — pentru că legumele n-au apă proprie din care să se aburească, se bazează pe vaporii din pachet, și ăia sunt puțini și vin încet.
Pachetul strâns legat cu sfoară nu e estetică, e fizică: dacă aburul scapă, se usucă marginea peștelui cât timp mijlocul abia se face. Un cod gătit corect trece de la translucid la opac și se desface în fulgi apăsat ușor cu furculița — nu se rupe în bucăți dure și nu plesnește în fibre uscate, cum se întâmplă când l-ai ținut prea mult la foc.
Partea cu cartofii nu e garnitură de umplutură, e al doilea fel de gătit din aceeași rețetă: fierți simplu în apă, apoi "unși" cu același unt aromat care a parfumat peștele, ca să nu ai două arome separate pe farfurie, ci una singură care leagă tot.
Codul e ales pentru că se desface frumos în fulgi mari, fermi, și nu are gust puternic de pește — e o pânză albă pe care untul cu lămâie și verdeață pictează tot gustul. Dacă nu găsești cod, orice pește alb, cărnos, fără oase mărunte — merluciu, păstrăv curățat de oase — ține locul lui. Ce nu merge e un pește gras sau cu fibră fină, tip somon sau macrou, pentru că acolo mecanismul de gătit în aburi scoate prea multă grăsime proprie și pachetul se umple de lichid tulbure în loc de aromă curată.
Feniculul dă o notă anisată, ușor dulce, care taie din grăsimea untului. Dacă n-ai fenicul — la noi nu e mereu la îndemână — poți pune praz tăiat tot foarte subțire, sau chiar ceapă albă feliată fin; nu-i același gust, dar același rol: un strat subțire sub pește care se înmoaie, nu care rămâne crocant.
Untul aromat e inima rețetei, nu o garnitură de verdeață presărată la final. Lămâia rasă fin — doar coaja, nu sucul, că sucul ar subția untul și ar face sosul apos — dă prospețime fără aciditate dură. Mărarul și pătrunjelul tocate mărunt topesc în unt un fel de pesto moale. Dacă n-ai amândouă ierburile, mărarul merge singur cu pește, întotdeauna; pătrunjelul singur e mai neutru, dar salvează situația.
Vinul alb din pachet nu e ca să bea peștele alcool, e ca să adauge aciditate și un strop de lichid care, în aburul deja produs de pește și unt, deschide aroma. Unii spun că fără vin pachetul n-ar avea destul lichid să "fiarbă" peștele — nu e-adevărat, peștele și untul topit dau deja destul abur; vinul doar luminează gustul, nu e motorul fizic al gătitului.
Cartofii fierți întâi în apă sărată, apoi lăsați acoperiți să-și termine gătitul cu căldura reținută — asta previne cartofii fierți pe-afară și cruzi la mijloc, pentru că opriți focul puțin devreme și capacul face restul, blând, fără să-i spargă prin clocot continuu. Alegeți cartofi de fiert, nu de copt — cei făinoși se sfărâmă când îi amesteci cu untul.
O plită de apartament obișnuită se descurcă perfect aici — nu ai nevoie de cuptor profesional, doar de unul care ține 175 de grade cu aer cald (convecție); dacă al tău n-are ventilator, pui câteva minute în plus, pentru că fără aer care circulă căldura ajunge mai încet la mijlocul pachetului. Și, la fel ca la o ciorbă bună sau la murăturile care stau la saramură, răbdarea celor 5 minute de odihnă după cuptor nu-i de prisos: peștele continuă să se gătească blând și sucul se așază, nu fuge pe farfurie când tai hârtia.
·