Foto AIPlăcintă din pâine veche și dovlecel
O plăcintă simplă din pâine veche și dovlecel, umplută cu șuncă și provolone.
Etichetele sunt determinate automat pe baza ingredientelor și pot fi greșite. Verifică ambalajul dacă este important pentru tine.
Ingrediente
- 300 g Pâine veche
- 200 ml Lapte
- Sare după gust
- Piper negru după gust
- 90 g Parmezan
- 2 buc Ouă
- 200 g Dovlecel
- Ulei de măsline după gust
- 60 g Șuncă
- 80 g Provolone
Pași
Dați dovlecelul pe răzătoare, sărați-l și puneți-l într-o sită timp de 30-60 de minute, pentru a elimina excesul de apă.
45 minRupeți pâinea veche în bucăți și acoperiți-o cu lapte. Frământați pâinea cu mâinile până devine moale.
Adăugați sare, piper negru, parmezan și ouăle, amestecați până la omogenizare, apoi încorporați dovlecelul.
Tapetați o formă cu diametrul de 24 cm cu hârtie de copt. Puneți jumătate din compoziție, nivelați-o într-un strat, formând o margine.
Umpleți cu provolone și șuncă.
Acoperiți cu restul compoziției de pâine, presărați parmezan și stropiți cu ulei de măsline.
Coaceți în cuptorul preîncălzit la 170 de grade, cu convecție, timp de aproximativ 30 de minute.
30 min
E o plăcintă fără aluat, care se ține doar din pâine veche și ouă — un fel de tartă-sendviș, cu provolone și șuncă ascunse la mijloc. Reușita nu stă în rețetă, ci în două lucruri anterioare ei: cât de uscată scoți apa din dovlecel și cât de bine înmoi pâinea. Dacă greșești pe-astea, plăcinta îți rămâne moale și udă în mijloc, indiferent cât o ții în cuptor.
Dovlecelul dat pe răzătoare e în mare parte apă ținută în pereții celulelor. Sarea trage apa afară prin osmoză — de-asta îl lași la sită, nu la prosop uscat de la prima secundă. Dacă nu-l storci bine, apa aia se eliberează în cuptor, umezește miezul de pâine și plăcinta nu se leagă, rămâne cu gust de budincă nereușită.
Pâinea veche nu e un defect de reparat, e materia primă. E uscată, și-a pierdut apa, iar laptele i-o dă înapoi — dar numai dacă o frămânți cu mâna, nu o lași la înmuiat pasiv. Frământarea sparge coaja întărită și miezul se desface uniform, altfel ai bucăți ude pe-afară și tari în centru, care rămân așa și după copt.
Mijlocul cu șuncă și provolone nu e decor, e motivul pentru care faci o plăcintă din resturi de pâine în loc de pâine prăjită simplă: brânza se topește și leagă vizual felul de tăiat, iar sarea din șuncă compensează faptul că restul compoziției e, de fapt, pâine fără sare proprie.
Pâinea veche trebuie să fie uscată, nu mucegăită — ideal o baghetă sau o franzelă rămasă de câteva zile, nu pâine moale de cofetărie care deja are umiditate. Dacă n-ai pâine veche, usuci puțin pâine proaspătă la cuptor cât să-și piardă apa, altfel laptele n-o mai are ce să hidrateze și compoziția se face terci.
Laptele e lichidul de rehidratare, nu un ingredient de gust — dacă nu ai lapte de vacă, merge și lapte vegetal neîndulcit, important e cantitatea de lichid, nu sursa. Ouăle sunt liantul care ține totul laolaltă la copt; fără ele, pâinea înmuiată rămâne un terci care nu se taie în felii, oricât ai coace-o.
Parmezanul dă sare și o crustă ușor crocantă pe margini, pentru că se topește și se rumenește diferit de restul compoziției umede. Poate fi înlocuit cu orice brânză tare, maturată, rasă fin — un cașcaval vechi, uscat, funcționează similar, dar nu o brânză moale, care n-are cum să se comporte la fel la căldură.
Dovlecelul aduce umiditate controlată și puțină culoare verde în miez — nu e ingredientul central, e completarea texturii pâinii, ca să nu fie plăcinta uscată și densă ca o chiflă veche reîncălzită. Dacă nu ai dovlecel, un cartof ras și stors la fel de bine poate ține locul lui, cu mențiunea că gustul se schimbă vizibil.
Șunca și provolone-ul sunt umplutura propriu-zisă, cea care face din plăcintă un fel principal, nu o garnitură de pâine. Provolone se topește frumos și se întinde; dacă nu-l găsești, orice brânză semi-moale care se topește — mozzarella, de exemplu — face treaba similară, important fiind comportamentul la căldură, nu numele brânzei.
Cele 170 de grade cu convecție înseamnă aer cald care circulă și usucă uniform suprafața, altfel plăcinta s-ar rumeni doar pe sus și ar rămâne umedă dedesubt. Pe o plită obișnuită de apartament, fără convecție reală, mută tava pe treapta de mijloc și verifică din timp — marginea trebuie să fie aurie și fermă la apăsare, nu moale, semn că mijlocul s-a copt și el, nu doar coaja.