Foto AIFundițe pufoase cu morcov
Fundițe dulci din aluat pufos, umplute cu o cremă de morcov cu curmale și condimente calde, lăcuite cu sirop de miere.
Etichetele sunt determinate automat pe baza ingredientelor și pot fi greșite. Verifică ambalajul dacă este important pentru tine.
Ingrediente
Pași
Încălziți laptele la aproximativ 35 de grade, dizolvați drojdia în el într-un bol, adăugați uleiul de măsline, mierea, sarea și oul. Mestecați bine.
Adăugați treptat mai întâi făina integrală, apoi puțin câte puțin făina albă, și frământați aluatul până obțineți o consistență omogenă și elastică.
Acoperiți bolul și lăsați aluatul să crească 1 oră și 30 de minute pe masa din bucătărie.
90 minPuneți morcovii într-o cratiță cu apă ușor sărată în fierbere și fierbeți aproximativ 20 de minute, până când morcovii devin moi.
20 minScurgeți apa, puneți morcovii, untul, curmalele, scorțișoara și cardamomul într-un blender și mixați până obțineți o pastă omogenă.
Întindeți aluatul într-un pătrat mare, cu o grosime de aproximativ 1 cm.
Ungeți aluatul cu crema de morcov și pliați o jumătate peste cealaltă.
Tăiați aluatul în fâșii și legați fiecare fâșie într-o fundiță.
Puneți fundițele de morcov pe o tavă cu hârtie de copt și lăsați-le să crească 45 de minute.
45 minUngeți fundițele cu ou bătut și coaceți în cuptorul preîncălzit la 175 de grade cu ventilație 16-20 de minute, până se rumenesc.
18 minAmestecați mierea cu apa și, imediat ce fundițele sunt scoase din cuptor, ungeți-le cu acest sirop dulce de miere.
Lăsați fundițele să se răcească puțin pe un grătar.
12 min
Astea sunt niște cornulețe-fundiță din aluat dospit, cu o umplutură de morcov copt cu curmale și mirodenii — ceva între cozonac și plăcintă dulce de morcov, dar ușor, pentru că aluatul are și lapte, și ou, și ulei. Reușita stă în două lucruri care n-au treabă unul cu altul: drojdia trebuie să lucreze încet și bine, iar umplutura trebuie să fie groasă, nu apoasă, altfel aluatul se îmbibă și fundițele ies cleioase în interior, oricât le-ai lăsa la cuptor.
Morcovul, aici, nu e legumă de gust discret, ci bază de dulceață și umiditate controlată. Fiert, pasat cu curmale, unt și mirodenii, se comportă ca o marmeladă groasă — se întinde, nu curge. Dacă e prea moale, crema plouă prin aluat la copt și arde pe tavă; semnul bun e că, ridicată pe lingură, pasta stă cocoșată, nu se lasă.
Unii spun că aluatul dospit trebuie frământat cât mai mult, „să se vadă efortul”. Nu chiar — frământarea contează doar până se leagă glutenul, adică până aluatul nu se mai lipește de palmă și revine singur când îl apeși cu degetul. Mai departe baţi apă în piuă, nu câștigi pufos în plus.
Fundița în sine e un truc vechi de brutărie: tai fâșie, legi un nod, și aluatul cu umplutură în mijloc crește spre exterior în formă de fundă, fără artificii. E mai mult decorativ decât tehnic, dar ajută — straturile răsucite fac miezul mai pufos la tăiere decât un rulou simplu.
Drojdia se dizolvă în lapte la vreo 35 de grade — atât cât ții degetul în el și nu simți nici cald, nici rece, ca pielea. E pragul la care drojdia se trezește repede dar nu moare; peste 40 de grade o omori fără să-ți dai seama, și aluatul n-o să crească orice ai face după. Mierea din aluat nu-i doar dulce, e hrană rapidă pentru drojdie, un fel de pornire motor — dacă n-ai miere, merge și o linguriță de zahăr, efectul e același.
Oul și uleiul de măsline dau elasticitate și fac aluatul mai fraged decât unul doar cu apă și făină — grăsimea „unge” firele de gluten, așa ies fundițele moi și nu tari ca pita uscată. Dacă nu ai ulei de măsline, orice ulei neutru merge, poate doar fără aroma lui ușor amăruie.
Combinația de făină integrală cu făină albă e un compromis: integrala dă structură și gust de pâine adevărată, dar prea multă face aluatul greu, nu crește ca lumea. De-aici ordinea — pui întâi integrala, apoi completezi cu albă până aluatul nu se mai lipește de mâini dar rămâne moale la atingere, ca un lobul de ureche. Dacă n-ai integrală deloc, poți pune toată făina albă, dar pierzi din textura rustică și din gust.
Curmalele în pastă de morcov au rol dublu: îndulcesc fără zahăr rafinat și, fiind lipicioase, leagă pasta ca un liant natural, s-o oprească să curgă. Dacă nu găsești curmale, stafidele înmuiate în apă caldă fac treaba similară, deși gustul e mai acru, mai puțin cald. Scorțișoara și cardamomul nu-s capriciu oriental, sunt perechea clasică pentru morcov copt în toată zona asta de bucătărie — tai din grăsimea untului cu o aromă ascuțită, altfel umplutura e doar dulce și plată.
Untul topit în cremă aduce catifelarea aceea care lipsește dacă gătești morcovul doar cu apă — fără el, pasta e granulată, nu alunecoasă. La coacere, 175 de grade cu ventilație e un foc potrivit să rumenească suprafața în vreo 16-20 de minute fără să usuce interiorul; pe o plită obișnuită de apartament, fără ventilație reală, verifici cu ochiul, nu cu ceasul — crusta trebuie să treacă de la gălbui la auriu-roșcat, nu doar la galben pal, altfel miezul rămâne crud pe interior deși arată copt pe deasupra.
Siropul de miere cu apă, uns imediat ce ies din cuptor cât sunt fierbinți, nu e doar lustru — zahărul din miere se topește pe căldură și intră puțin în crustă, așa rămâne lucioasă și nu se usucă în câteva ore. Dacă-l pui pe fundițe reci, siropul stă doar la suprafață, ca un glazuraj lipicios, nu se leagă de aluat.
Răbdarea aici nu-i vorbă goală: cele două creșteri — o oră și jumătate pentru aluat, patru zeci și cinci de minute pentru fundițe formate — sunt tot atâta „gătit” cât e și cuptorul, doar că nu se vede. Dacă grăbești dospirea la căldură mare ca să scurtezi timpul, aluatul crește repede dar se lasă la copt, pentru că structura de gluten n-a apucat să se întărească, doar s-a umflat cu gaz.